În același timp, primăria caută investitori imobiliari care să construiască spații de cazare pentru muncitorii care urmează să fie aduși din alte zone.
„Din păcate, deficitul de personal este o problemă cu care ne confruntăm dintotdeauna. Ne pare rău să constatăm, din ce în ce mai frecvent, că persoanelor le lipsește dorința de a lucra și vin cu motivații care pentru noi sunt de neînțeles. Tocmai de aceea, pentru a încerca să-i motivăm, apelam la o serie de beneficii cum ar fi: prime de prezență, prima de producție, prima pentru orele de noapte, prima de calitate, prime de Paște și de Crăciun, tichete de masă, transport gratuit, tichete de masă din prima zi”, a spus Luiza Matras, șef birou administrativ în cadrul companiei de producție și asamblare a maselor plastice Termostampi Rom, care are 104 angajați în Zona Liberă Curtici. Compania este în plină expansiune și caută în continuare personal, în special muncitori.